De cand a iesit doctorul primar, parca si Bucurestiul s-a infrumusetat. Stiu ca o sa spuneti ca sunt subiectiv, dar chiar asa e. Sunt subiectiv. Poate ca eu vad orasul cu alti ochi, dar si locurile pe care le descopar sunt fabuloase.

Ca de pilda Villa Rodizio. E asa de frumoasa si impresionanta - si prin dimensiuni si prin aranjament, incat te lasa mut de uimire. O vila imensa, mai degraba un mini-palat care adaposteste mai multe saloane ale restaurantului, decorate elegant, cu o somptuozitate retinuta. Iar dintr-una din salile frumos restaurate ai acces la terasa, unde, la umbra unui copac batran (pe care n-am fost in stare sa-l identificam), sunt asezate cateva mese comode si gratioase si baruri de mancare cu tot felul de specialitati mexicane.

Zidul care delimiteaza partea acoperita a terasei este interesant ornat cu tot felul de motive decorative, sud-americane sau nu, important e ca sunt placute ochiului. Saptamana trecuta am crezut ca am descoperit singurul mexican din Bucuresti, dar se pare ca Villa Rodizio, cu specificul ei braziliano-mexicano-latino-american exista aici de ceva vreme, chiar langa Gradina Icoanei. Ce mai, e deja o invazie de sud-americani; o fi vreun cuib prin apropiere.

Din fericire, consoarta a hotarat ca tranzitia din vacanta in Romania ar fi prea dura daca s-ar intampla, asa, dintr-o data, si s-a mai dus intr-o post-vacanta - altfel, concentratia de usturoi din sosul de smantana m-ar fi bagat in bucluc. Atat de tare miroase a usturoi, ca eu singur ametesc de propria-mi suflare.

Mirosul asta l-ar face si pe Ioan T. Morar sa creasca. In inaltime. Dar eu am profitat cu incantare de absenta jumatatii si am tot inmuiat nachos si in sosul de usturoi, si in sosul de fasole bruna, in asteptarea primului fel. Si invaluit de aburii usturoiului meditam ca nu vreau sa ma mai bag in politica, pentru ca, trebuie sa recunosc, mi-e teama de vocea poporului. Promit pe aceasta cale sa fiu cuminte de acum incolo, sa nu supar pe nimeni. Ca sa nu mai fiu invinuit de faptul ca sunt amant sexagenar. Asa ca, pe viitor, o sa ma concentrez pe mancare.

Bine ca la Villa Rodizio e mancarea buna si am avut pe ce sa ma concentrez, mai ales ca e o mare varietate de gustari. Si e si o mare varietate de meseni, de la tanarul de varsta mijlocie in pantaloni albi, freza a la Rudolph Valentino si ceas stralucitor, la sud-americanii autentici sau businessmanul de la multinationala, care cred ca scapase din meeting room si venise cu attache case-ul dupa el.

E o atmosfera languroasa, foarte sud-americana, ca in cartile lui Marquez, de la parfumul unduitor al gradinii la pasarile care se invart lenes prin aer si la chelneritele care se misca precum panterele prin jungla. Ce diferenta fata de atmosfera asta preelectorala cand se ascut sabiile si limbile - cum era de asteptat, incepe marea tavaleala in care va fi extrem de greu de spus cine reuseste sa duca stacheta mai jos - politicienii sau jurnalistii.

Ambele categorii sunt de doua feluri: unii care au valoare si altii care au pret. Dar si poporul va avea un rol important de jucat in aceasta farsa electorala - poporul de la care saptamana trecuta am invatat ca nu poti cumpara fericirea. Dar nu asta e motivul pentru care majoritatea neamului e saraca. Si, asa cum banii nu tin de fericire sau de educatie, nici saracia nu e garantia bunului-simt. Cei care au urechi sa auda...

Revenind, la Villa Rodizio e o amestecatura braziliano-mexicana extrem de complexa si placuta, de la sosul de avocado pana la jambonul mexican. Eu cred ca una dintre cele mai complexe si arhaice, mai inradacinate in trecut bucatarii este cea braziliana. Tara e mai mare decat Rusia si, de la triburile din jungla amazoniana pana la triburile din padurea tropicala, de la Bahia si pana la Petropolis, de la Rio Grande do Sul pana la Iguacu - au o bucatarie fascinanta, care se inspira din cultura portugheza (de la 1600 cand au debarcat in Urca) si care adauga retetele bastinasilor: tapioca, manioca si pana la grilladele europene, cu sos de vin si mirodenii, tot ce e mai ispititor la gust se regaseste in bucataria braziliana.

Si tot ce e mai ispititor din bucataria braziliana se regaseste la Villa Rodizio. Sigur, nu o sa reuseasca nimeni sa-i convinga nici pe patronii locului nici pe conducerea acelei multinationale de bauturi racoritoare ca nici marcii, nici consumatorului, nici locului nu le face bine faptul ca tanarul chelner cu bandana mexicana in jurul gatului are pe sort numele bauturii racoritoare. In contrast, ce simpatic arata barmanul cu sortul rosu si cu numele vilei brodat pe sort.

Si se incadreaza in peisaj foarte bine fata de numele acelei firme de bauturi carbogazoase tiparit aiurea. Dar asa cum ei nu obosesc sa isi puna numele peste tot, asa nici eu nu o sa obosesc sa le spun ca sunt deplasati. Dar nici macar prostul gust al multinationalei nu poate sa umbreasca o seara absolut superba, un sfarsit de vara cu o caldura blanda si o lumina minunata, intr-o gradina aerisita si ferita de agitatia orasului.

Ca gustare rece am incercat niste jambon cu branzeturi. Si ne-au facut si o gustare calda - burritos Don Jorge, tacos Yucatan, orez cu sos, legume la tigaie, rosii gratinate la cuptor, totul foarte bun. Un amestec de carne de porc, carne de pui, carne tocata, in diverse sosuri, in faimoasele lor lipii - o minunatie.

La felul principal, incercati tigaia mixta de curcan si vita pe pat de legume, cu patru sosuri sau porcul cu orez si legume. Iar la desert, nachos dulci cu scortisoara, ananas flambat in sos de mango, crema catalana extrem de fina, banane cu sos caramel si un mousse de ciocolata alba. Foarte bun si nimerit pentru a incheia seara pe o nota mai parfumata, dupa tot usturoiul. Maestrul spune ca, daca reusesti sa petreci o seara fara sens, intr-un mod fara sens, inseamna ca ai invatat sa traiesti.
Totusi, eu din asta nu as face un program guvernamental. Eu am petrecut o seara perfecta, fara un scop anume la Villa Rodizio, unde va recomand sa mergeti, dar va avertizez ca populatia manageriala e bine reprezentata aici. Cred ca exotismul si ascensiunea pe scara ierarhica la multinationala merg mana-n mana - daca ai ajuns manager nu poti sa te mai duci la ciorba de burta. Trebuie niste chimichangas sau un foie gras.

Str. I.L. Caragiale nr.32.
Rezervari la: 021 / 211 80 78

Sursa Articolului: Ziarul Financiar / 05 septembrie 2009